Cu origini ce se întind până în secolul al XIII-lea, când sașii au fost primii care au recunoscut valoarea solului prețios cu aciditate ce se regăsește și în vinurile locale, Valea Ascunsă continuă să fie și astăzi o poveste vie despre măiestrie și pasiune pentru vin. Inspirată de frumusețea și generozitatea naturii, podgoria își desfășoară activitatea în armonie cu mediul înconjurător.
La fel cum frumusețea locului se ascunde la marginea pădurii, tot așa și aroma vinului Valea Ascunsă se lasă descoperită treptat, odată cu fiecare degustare. Fiecare strop de vin poartă cu el o poveste care se dezvăluie pas cu pas, pe măsură ce descoperi fiecare nuanță și fiecare notă. Este ca o călătorie prin timp și spațiu, plină de emoție, surprize și descoperiri la orice pas.
Valea Ascunsă nu este doar un brand de vinuri, ci o poveste vie, o experiență ce te cheamă să te pierzi în misterul și frumusețea unei lumi ascunse din inima Transilvaniei, să descoperi bucuria în fiecare pahar și îți reamintești de natură și rădăcini.
Produsele Valea Ascunsă
De la utilizarea metodelor tradiționale de cultivare, la implementarea tehnologiilor moderne prietenoase cu mediul, fiecare etapă a procesului de producție este gândită pentru a minimiza impactul asupra mediului înconjurător și a trăi în armonie cu natura.
Îngrijim "ardelenește" 20 de hectare de viță de vie și 6 soiuri de struguri:
- Sauvignon Blanc, un soi elegant și proaspăt;
- Chardonnay, cu notele sale fine și rafinate;
- Fetească Albă, cu o aromă subtilă și delicată;
- Fetească Regală, ce emană noblețe și eleganță;
- Fetească Neagră, ce ascunde în adâncurile sale puterea și misterul și
- Muscat Ottonel, cu parfumul său îmbietor și dulce.
Vinarsul Valea Ascunsă
Distilat exclusiv din vin,vinarsul Valea Ascunsă este un produs pe care trebuie neapărat să-l încerci, căci în el se ascund secrete vechi și arome îmbietoare ce te îndeamnă să explorezi limitele cunoașterii tale gustative. Maturat și învechit timp de 3 ani, în butoaie de stejar românesc, el capătă profunzime și caracter, devenind o poveste încărcată de întâmplări și descoperiri. În fiecare picătură vei simți aroma fructelor confiate, dulceața vaniliei ce se topește în gură și căldura blândă a scorțișoarei. Toate completate de note subtile de zahăr ars, cafea și migdale.
Lacul Paradisul Verde
Valea Ascunsă este locul ideal pentru momentele în care vrei să te bucuri de clipe de liniște într-o locație inedită. Venim în întâmpinarea nevoilor actuale prin satisfacerea dorinței de a petrece a timpului liber în natură. Lacul Paradisul Verde este un produs al pasiunii noastre pentru a cultiva elementele ecosistemului ce întregește peisajul sublim din Valea Ascunsă. Cabanele pentru pescuit, precum și „Căsuța de petreceri” (cum se place să o numim) stau în întâmpinarea clienților care vor să petreacă timp în natură, cu un pahar de vin și o carte bună alături.